Campanii & promotii
Castiga acum o excursie all-inclusive la Albena
Regulamentul promoţiei
CAPITOLUL 1 - DATE GENERALE
Campania “Câştigă acum o excursie all-inclusive la Albena“ constă într-o ofertă promoţională care se adresează consumatorului final. Promoţia este organizată şi se desfășoară pe întreg teritoriul României. Organizatorul promoției este S.C. Vinexport S.A., cu sediul pe str. Dionysos nr. 1, Focşani, Vrancea, C.U.I. RO 12190081.
CAPITOLUL 2 - PERIOADA DE DESFĂȘURARE A PROMOȚIEI
Campania promoțională se desfășoară între 15 Martie 2010 şi 15 August 2010.
CAPITOLUL 3 - DREPTUL DE PARTICIPARE
Promoţia este deschisă tuturor consumatorilor rezidenţi din România cu vârsta peste 18 ani care acceptă condiţiile prezentului Regulament şi respectă mecanismul promoţiei.
Angajații Organizatorului și ai companiilor de distribuție (inclusiv en-gros) implicate în Promoție, precum şi membrii familiilor acestora, nu pot participa la promoţie. Prin participarea la Promoţie, indiferent de modalitatea tehnică, participanţii confirmă cunoaşterea prevederilor Regulamentului Oficial şi îşi exprimă acordul în privinţa acestuia.
CAPITOLUL 4 - MECANISMUL PROMOȚIEI
Pentru a participa la promoţia “Câştigă acum o excursie all-inclusive la Albena“, consumatorii trebuie să cumpere vinurile produse de Vinexport S.A. pe a căror sticlă de 0,75L sau 1,5L este aşezat un neck-hanger (etichetă de gât) de semnalizare pe care este inscripționat sloganul campaniei “Câştigă acum o excursie all-inclusive la Albena“ sau al cărui PET are eticheta promoţională inscripţionată cu sloganul campaniei. Produsele participante sunt vinurile produse şi îmbuteliate de VINEXPORT S.A. Focşani, mărcile participante la Promoţie sunt: Perla Hangiţei (0,75L şi 1,5L) si Hangiţa (2L)
Menţiunile cu premiile Promoţiei vor fi amplasate sub capişonul sticlei de vin, fiind inscripţionate pe o “bulină” rotundă din carton subţire sau sub capacul pet-ului de vin, inscripţionat direct pe capac.
Pentru a descoperi premiul câștigat, consumatorul se va uita sub capişon unde va descoperi o ”bulină” sau sub capac şi va putea citi următoarele mesaje:
- dacă sticla nu are ”bulina” sub capişon sau capacul nu este inscripţionat, atunci produsul este necâştigător;
- “Cine are noroc are...o Hangiţa”: se câştigă un pet de 2L de Hangiţa;
- “Cine are noroc are ...o Perla Hangiţei”: se câştigă o sticlă de Perla Hangiţei de 0,75L sau 1,5L;
- “Cine are noroc are ...o Excursie”: se câştigă o excursie all-inclusive de 2 persoane in staţiunea Albena, Bulgaria
Pe lîngă menţiunea cu premiile câştigate, „bulinele”/capacele vor fi inscripţionate în interior cu un cod alfanumeric pentru validare.
Orice participant trebuie să îndeplinească condiţiile de la capitolul Dreptul de participare. Factura/bonul fiscal de achiziţie corespunzătoare vinului cumpărat trebuie păstrată pentru control şi validare în original.
CAPITOLUL 5 - PREMIILE OFERITE
În cadrul promoției “Câştigă acum o excursie all-inclusive la Albena“ se oferă următoarele premii în valoare totală de 107.505 RON:
- 5 excursii all-inclusive pentru 2 persoane în staţiunea Albena, Bulgaria;
- 10.000 de sticle de Perla Hangiţei 0,75L/1,5L;
- 10.000 de pet-uri Hangiţa 2L;
CAPITOLUL 6 – VALIDAREA ȘI ACORDAREA PREMIILOR OFERITE
Validarea unui premiu se face pe baza “bulinei”/capacului câștigător și a bonului fiscal de casă sau a facturii pe care apare sticla/sticlele de vin marca VINEXPORT S.A.
În cazul câştigării unei excursii posesorul “bulinei” câştigătoare sau a capacului câștigător trebuie să sune la numărul de telefon 0237-221.700 (tarif normal) înscris pe eticheta sticlelor de vin marca VINEXPORT sau pe neck-hanger-ul (eticheta de gât) a Promoţiei, între orele 9:00–16.00, de luni până vineri, exclusiv sărbătorile legale, pe întreaga durată a Campaniei, revendicându-și astfel premiul. Acordarea premiilor se face pe baza “bulinelor”/capacelor câștigătoare validate la data şi la sediul distribuitorului indicat de operatorul ce răspunde la telefon. Validarea premiilor se va face de către un reprezentant oficial al VINEXPORT S.A.
În cazul acordării premiilor constând in excursii, la premiere se va întocmi un proces verbal de predare–primire în două exemplare, dintre care unul va rămâne la reprezentantul VINEXPORT, iar celalalt i se va înmâna câştigătorului consumator. Excursia se va organiza in luna septembrie 2010.
Premiile constând în sticle sau pet-uri gratuite se vor acorda instant, în momentul prezentării “bulinei“/capacului câştigător in magazinul de unde au fost cumpărate produsele Vinexport participante la Promoţie.
Premiile constând în sticle/pet-uri gratuite sau excursii nu se pot preschimba în bani. Premiile pot fi revendicate până cel târziu pe data de 20 august 2010. “Bulinele” /capacele câștigătoare își pierd valabilitatea după această dată. Posesorul unei “buline”/capac câștigător trebuie să facă dovada că are vârsta peste 18 ani.
CAPITOLUL 7 - PUBLICAREA REGULAMENTULUI OFICIAL
Regulamentul concursului va fi publicat pe website-ul www.vinexport.ro și poate fi cerut gratuit prin poștă de către orice consumator interesat. De asemenea, Organizatorul se obligă să facă publice numele câştigătorilor şi câştigurile acordate pe același website. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica Regulamentul Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după anunţul prealabil de prezentare a acestor modificări pe website-ul amintit mai sus.
CAPITOLUL 8 - ÎNCETAREA ÎNAINTE DE TERMEN A PROMOŢIEI
(1) Campania poate înceta înainte de termen numai în cazul apariţiei unui eveniment ce constituie forţa majoră, inclusiv în cazul imposibilităţii Organizatorului, din motive independente de voinţa sa, de a continua prezenta Promoţie.
(2) Situaţiilor avute în vedere la alin. (1) le sunt asimilate şi sentinţa şi/sau actul de putere publică al instanţei competente sau altei autorităţi publice competente.
(3) În situaţiile avute în vedere la alin. (1) si (2), Organizatorul este exonerat de orice răspundere faţă de participanţii la Promoţie.
CAPITOLUL 9 - LITIGIILE ŞI LEGEA APLICABILĂ.
(1) Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanţii la prezenta Campanie se vor soluţiona pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta cale nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţa competentă în conformitate cu dreptul comun, de la sediul Organizatorului.
(2) Eventualele contestaţii vor fi luate în considerare până la data de 20 august 2010, inclusiv. Orice contestaţii sosite după această dată nu vor fi luate în considerare.
(3) Legea aplicabilă este legea română.
VINEXPORT S.A. Focşani




